مصحف الثريا

بِسْمِ ٱللَّهِ ٱلرَّحْمَٰنِ ٱلرَّحِيمِ عَبَسَ وَتَوَلَّىٰٓ ۝١

El s-a încruntat şi a întors spatele,

أَن جَآءَهُ ٱلْأَعْمَىٰ ۝٢

când orbul a venit la el.

وَمَا يُدْرِيكَ لَعَلَّهُۥ يَزَّكَّىٰٓ ۝۳

Ce ştii tu? Poate s-ar fi mântuit

أَوْ يَذَّكَّرُ فَتَنفَعَهُ ٱلذِّكْرَىٰٓ ۝٤

ori şi-ar fi amintit, iar amintirea i-ar fi folosit.

أَمَّا مَنِ ٱسْتَغْنَىٰ ۝٥

În schimb pe cel bogat,

فَأَنتَ لَهُۥ تَصَدَّىٰ ۝٦

tu îl primeşti cu cinste

وَمَا عَلَيْكَ أَلَّا يَزَّكَّىٰ ۝۷

fără să-ţi pese dacă se va mântui,

وَأَمَّا مَن جَآءَكَ يَسْعَىٰ ۝۸

iar pe cel care vine la tine, plin de râvnă,

وَهُوَ يَخْشَىٰ ۝۹

plin de teamă,

فَأَنتَ عَنْهُ تَلَهَّىٰ ۝١۰

tu, cu nepăsare, îl primeşti!

كَلَّآ إِنَّهَا تَذْكِرَةٌۭ ۝١١

Nu! Aceasta este o amintire

فَمَن شَآءَ ذَكَرَهُۥ ۝١٢

oricui vrea să-şi amintească!

فِى صُحُفٍۢ مُّكَرَّمَةٍۢ ۝١۳

Ea este de pe sulurile prea cinstite,

مَّرْفُوعَةٍۢ مُّطَهَّرَةٍۭ ۝١٤

înălţate, curăţate,

بِأَيْدِى سَفَرَةٍۢ ۝١٥

de mâinile scribilor

كِرَامٍۭ بَرَرَةٍۢ ۝١٦

cinstiţi şi nevinovaţi!

قُتِلَ ٱلْإِنسَٰنُ مَآ أَكْفَرَهُۥ ۝١۷

Să fie ucis omul! Cât este de tăgăduitor!

مِنْ أَىِّ شَىْءٍ خَلَقَهُۥ ۝١۸

Din ce l-a creat?

مِن نُّطْفَةٍ خَلَقَهُۥ فَقَدَّرَهُۥ ۝١۹

Dintr-un strop de sămânţă! L-a creat şi i-a dat o soartă;

ثُمَّ ٱلسَّبِيلَ يَسَّرَهُۥ ۝٢۰

i-a făcut calea uşoară;

ثُمَّ أَمَاتَهُۥ فَأَقْبَرَهُۥ ۝٢١

apoi l-a lăsat să moară şi a pus să fie înmormântat;

ثُمَّ إِذَا شَآءَ أَنشَرَهُۥ ۝٢٢

iar când va voi, îl va scula!

كَلَّا لَمَّا يَقْضِ مَآ أَمَرَهُۥ ۝٢۳

Nu! Omul nu împlineşte ceea ce El îi porunceşte.

فَلْيَنظُرِ ٱلْإِنسَٰنُ إِلَىٰ طَعَامِهِۦٓ ۝٢٤

Omul, să se uite la hrana sa!

أَنَّا صَبَبْنَا ٱلْمَآءَ صَبًّۭا ۝٢٥

Noi am vărsat apă, şi ce vărsare!

ثُمَّ شَقَقْنَا ٱلْأَرْضَ شَقًّۭا ۝٢٦

Noi am crăpat pământul, şi ce crăpare!

فَأَنۢبَتْنَا فِيهَا حَبًّۭا ۝٢۷

Noi am făcut să răsară grâne,

وَعِنَبًۭا وَقَضْبًۭا ۝٢۸

vii şi legume,

وَزَيْتُونًۭا وَنَخْلًۭا ۝٢۹

măslini şi curmali,

وَحَدَآئِقَ غُلْبًۭا ۝۳۰

şi grădini dese,

وَفَٰكِهَةًۭ وَأَبًّۭا ۝۳١

fructe şi păşuni,

مَّتَٰعًۭا لَّكُمْ وَلِأَنْعَٰمِكُمْ ۝۳٢

zestre vouă şi turmelor voastre.

فَإِذَا جَآءَتِ ٱلصَّآخَّةُ ۝۳۳

Când va veni însă Vuietul,

يَوْمَ يَفِرُّ ٱلْمَرْءُ مِنْ أَخِيهِ ۝۳٤

în ziua când omul va fugi de fratele său,

وَأُمِّهِۦ وَأَبِيهِ ۝۳٥

de mama sa, de tatăl său,

وَصَٰحِبَتِهِۦ وَبَنِيهِ ۝۳٦

de soţia sa, de fiii săi,

لِكُلِّ ٱمْرِئٍۢ مِّنْهُمْ يَوْمَئِذٍۢ شَأْنٌۭ يُغْنِيهِ ۝۳۷

în Ziua aceea fiece om îşi va primi răsplata.

وُجُوهٌۭ يَوْمَئِذٍۢ مُّسْفِرَةٌۭ ۝۳۸

În Ziua aceea

ضَاحِكَةٌۭ مُّسْتَبْشِرَةٌۭ ۝۳۹

vor fi chipuri strălucitoare, surâzătoare şi bucuroase,

وَوُجُوهٌۭ يَوْمَئِذٍ عَلَيْهَا غَبَرَةٌۭ ۝٤۰

însă în Ziua aceea,

تَرْهَقُهَا قَتَرَةٌ ۝٤١

vor fi şi chipuri colbuite.

أُو۟لَٰٓئِكَ هُمُ ٱلْكَفَرَةُ ٱلْفَجَرَةُ ۝٤٢

Aceştia vor fi tăgăduitorii, desfrânaţii!